Cu o putere record de 525 CP obţinută din deja celebrul motor de 3.6 litri boxer, noul GT2 va fi principala atracţie a standului constructorului german la salonul nemţesc de automobile. Din pozele surprinse de cei de la Carmagazine se poate desluşi o siluetă extrem de agresivă, inconfundabilă, datorită eleronului spate imens, ajustabil în funcţie de condiţiile de rulare. S-a pus un mare accent şi pe reducerea greutăţii, frânele din carbon fiind acum standard, iar materialele de izolare fonică au fost eliminate.
GT 2 înseamnă
propulsie, astfel că ESP-ul a fost modificat considerabil faţă de versiunea cu transmisie integrală, totul pentru a stăpâni imensa herghelie de sub capota spate. De altfel, lipsa celor 4 roţi motoare penalizează acceleraţia până la 100 km/h, GT2 fiind aşteptat să fie mai încet la acest capitol chiar cu jumătate de secundă comparativ cu varianta Turbo. Viitorii clienţi vor avea privilegiul de a comanda Club Pack Sport, un pachet ce le va dota maşina cu scaune de curse, cuşcă de rezistenţă şi stingător de foc integrat. Cu o greutate de 1.485 kg şi un raport de 354 CP pe tonă, noul GT2 se apropie de Ferrari 599 şi promite să ducă o luptă aprigă cu acesta.